Ce este un cod de unică folosință?

Codurile de unică folosință vă permit să evitați utilizarea parolei atunci când vă conectați la un computer public sau la alt dispozitiv nu foarte sigur.

Atunci când vă doriți această securitate suplimentară, solicitați un cod de la ecranul de conectare. Noi vă trimitem codul printr-un SMS, iar dvs. îl utilizați pentru conectare, în locul parolei obișnuite, doar de acea dată.

Ne pare rău, acest serviciu nu este disponibil în toate regiunile.

Pentru a obține și a utiliza un cod de unică folosință

  1. Accesați site-ul web Microsoft la care doriți să vă conectați, cum ar fi Outlook.com, OneDrive, Xbox.com, Office Online, Contul Microsoft sau altele.
  2. Atunci când vi se solicită să vă conectați, faceți clic pe Conectați-vă cu un cod de unică folosință.
  3. Introduceți adresa de e-mail și numărul de telefon mobil asociat cu contul Microsoft. Dacă nu ați adăugat un număr de telefon mobil la contul dvs. încă, aflați cum să adăugați unul aici: Informații de securitate și coduri de securitate.
  4. Faceți clic pe Trimitere mesaj text cu codul.
  5. Veți primi codul în câteva minute. Dacă ați așteptat mai mult de 15 minute, faceți clic pe Nu aveți un cod? pentru a solicita alt cod.
  6. Introduceți codul în caseta Cod de unică folosință, apoi faceți clic pe Conectare.
Dacă respectivul cod nu funcționează solicitați un cod nou. Dacă ați solicitat mai multe coduri, utilizați-l pe cel mai recent. Pentru a evita utilizarea abuzivă a serviciilor Microsoft, limităm numărul de solicitări de cod posibile în decurs de o zi.


Proprietăți

ID articol: 10552 - Ultima examinare: 22 iun. 2016 - Revizie: 1

Feedback