Momentan sunteți offline, așteptați să vă reconectați la internet

Restabilirea literei unităţii de sistem/încărcare în Windows

Asistența pentru Windows XP s-a încheiat

Microsoft a încheiat asistența pentru Windows XP la data de 8 aprilie 2014. Această schimbare a afectat actualizările de software și opțiunile de securitate. Aflați ce înseamnă aceasta pentru dvs. și cum puteți rămâne protejat.

Asistența pentru Windows Server 2003 s-a încheiat la 14 iulie 2015

Microsoft a încheiat asistența pentru Windows Server 2003 14 iulie 2015. Această schimbare a afectat actualizările de software și opțiunile de securitate. Aflați ce înseamnă aceasta pentru dvs. și cum puteți rămâne protejat.


ÎN ACEST ARTICOL


Important Acest articol conţine informaţii despre modificarea valorilor din registry. Înainte de a face modificări în registry, asiguraţi-vă că aţi realizat o copie de rezervă. Asiguraţi-vă că ştiţi să restauraţi registry dacă apare o problemă. Pentru mai multe informaţii despre modul cum se efectuează copierea de rezervă, restaurarea şi modificarea registry, faceţi clic pe următorul număr de articol pentru a vedea articolul în Baza de cunoştinţe Microsoft:
256986 Descrierea Registry din Microsoft Windows
REZUMAT
Avertisment Nu utilizaţi procedura descrisă în acest articol pentru a modifica o unitate pe un computer unde litera unităţii nu a fost modificată. Dacă faceţi aceasta, este posibil ca sistemul de operare să nu mai pornească. Urmaţi procedura descrisă în acest articol doar pentru a recupera o literă modificată de unitate, nu pentru a modifica o unitate de computer în altceva. Creaţi copii de rezervă pentru registry înainte de a face această modificare.

Pentru informaţii suplimentare, faceţi clic pe următorul număr de articol pentru a vedea articolul în Baza de cunoştinţe Microsoft:
249321 Log on este imposibil dacă s-a modificat litera de unitate a partiţiei de încărcare (articolul poate să fie în limba engleză)
Acest articol descrie modalitatea de schimbare a literei unităţii de încărcare sau de sistem în Windows. În principiu, această procedură nu este recomandată, mai ales dacă litera unităţii este aceeaşi de când s-a instalat Windows. Singurul motiv pentru a efectua această operaţiune este situaţia în care literele unităţilor se modifică fără intervenţia utilizatorului. Aceasta se poate întâmpla când se împarte un volum în oglindă sau când se produce o modificare în configuraţia unităţii. Aceste evenimente ar trebui să se petreacă rar, iar litera unităţii ar trebui modificată pentru a se potrivi din nou cu cea a instalării iniţiale.

Pentru a modifica sau inter-schimba litere de volume care nu pot fi altfel modificate cu utilitarul de completare snap-in Disk Management, urmaţi paşii de mai jos.

Notă În aceşti paşi, litera D se referă la litera (greşită) de unitate atribuită unui volum, iar litera C se referă la (noua) literă de unitate cu care doriţi să o schimbaţi sau pe care doriţi să o atribuiţi volumului.

Această procedură realizează un schimb între literele unităţilor C şi D. Dacă nu este necesar schimbul între literele unităţilor, atunci atribuiţi valorii \DosDevice\literă: orice literă care nu este utilizată deja de o unitate.

înapoi la început

Modificarea literei unităţii de sistem/încărcare

Avertisment Pot apărea probleme grave dacă modificaţi incorect registry utilizând Registry Editor sau altă metodă. Aceste probleme pot necesita reinstalarea sistemului de operare. Microsoft nu poate garanta că aceste probleme pot fi remediate. Modificaţi registry pe propriul risc.
  1. Efectuaţi o copie de rezervă completă a computerului şi a stării sistemului.
  2. Faceţi log on ca administrator.
  3. Porniţi Regedt32.exe.
  4. Găsiţi următoarea cheie de registry:
    HKEY_LOCAL_MACHINE\SYSTEM\MountedDevices
  5. Faceţi clic pe MountedDevices.
  6. În meniul Security, faceţi clic pe Permissions.
  7. Verificaţi dacă administratorii au control total. Schimbaţi această setare înapoi când aţi terminat de parcurs aceşti paşi.
  8. Ieşiţi din Regdt32.exe, apoi porniţi Regedit.exe.
  9. Găsiţi următoarea cheie de registry:
    HKEY_LOCAL_MACHINE\SYSTEM\MountedDevices
  10. Găsiţi litera de unitate pe care doriţi să o modificaţi cu litera nouă. Căutaţi „\DosDevices\C:”.
  11. Faceţi clic cu butonul din dreapta pe \DosDevices\C:, apoi faceţi clic pe Rename.

    Notă Pentru a redenumi această cheie de registry, trebuie utilizat Regedit în loc de Regedt32.
  12. Redenumiţi-o cu o literă de unitate nefolosită „\DosDevices\Z:”.

    Astfel, se eliberează litera de unitate C.
  13. Găsiţi litera de unitate pe care doriţi să o modificaţi. Căutaţi „\DosDevices\D:”.
  14. Faceţi clic cu butonul din dreapta pe \DosDevices\D:, apoi faceţi clic pe Rename.
  15. Redenumiţi cu litera potrivită (nouă) de unitate „\DosDevices\C:”.
  16. Faceţi clic pe valoarea pentru \DosDevices\Z:, faceţi clic pe Rename, apoi redenumiţi-o „\DosDevices\D:”.
  17. Ieşiţi din Regedit.exe, apoi porniţi Regedt32.exe.
  18. Modificaţi permisiunile la setarea anterioară pentru administratori (aceasta ar trebui să fie, probabil, setarea Doar în citire).
  19. Reporniţi computerul.
înapoi la început
Partiţionarea dispozitivelor montate
Proprietăți

ID articol: 223188 - Ultima examinare: 08/11/2006 15:49:00 - Revizie: 5.1

  • Microsoft Windows XP Home Edition
  • Microsoft Windows XP Professional
  • Microsoft Windows 2000 Server
  • Microsoft Windows 2000 Advanced Server
  • Microsoft Windows 2000 Professional Edition
  • Microsoft Windows 2000 Datacenter Server
  • Microsoft Windows Server 2003, 64-Bit Datacenter Edition
  • Microsoft Windows Server 2003, Enterprise x64 Edition
  • Microsoft Windows Server 2003, Datacenter Edition (32-bit x86)
  • Microsoft Windows Server 2003, Enterprise Edition (32-bit x86)
  • Microsoft Windows Server 2003, Standard Edition (32-bit x86)
  • Microsoft Windows Server 2003, Web Edition
  • kbhowtomaster kbenv KB223188
Feedback