Atunci când doriți să înțelegeți volume mari de date, indiferent dacă se află în foaia de lucru sau sunt accesibile din altă parte, Excel vă oferă instrumente puternice.
Puteți să analizați datele dintr-unul sau mai multe tabele și să creați rapoarte interactive și vizuale pe care le puteți partaja cu participanții direct interesați.
Sfaturi înainte de a începe
Permiteți ca Excel să vă recomande un raport PivotTable Pentru a afișa rapid datele pe care doriți să le analizați în Excel, începeți prin a alege un raport PivotTable într-un aspect recomandat de Excel pentru datele dvs.
Analizarea datelor din mai multe tabele Puteți analiza datele din mai multe tabele în raportul PivotTable în Excel, chiar dacă nu utilizați Power Pivot. Funcționalitatea Model de date este încorporată în Excel. Adăugați date în mai multe tabele în Excel, apoi creați relații între ele într-o foaie PivotTable sau Power View. Gata! Acum aveți un model de date pentru a adăuga mai multă putere analizei datelor.
Reprezentați datele direct într-un raport PivotChart interactiv În Excel, puteți crea un raport PivotChart independent (decuplat), care vă permite să interacționați și să filtrați datele direct în diagramă.
Accesați întreaga putere a Power Pivot Dacă aveți la dispoziție Excel cu Power Pivot, puteți să creați modele de date mai sofisticate și să efectuați analize complexe de date.
- Un model de date predefinit poate fi tot ce vă trebuie pentru a analiza date din mai multe tabele, dar Power Pivot vă ajută să creați un model de date sofisticat într-o fereastră Power Pivot separată. Există câteva diferențe pe care se recomandă să le comparați înainte de a începe.
- Utilizați rapoarte PivotChart, modele de date și alte caracteristici de analiză a datelor din Excel pentru a crea rapoarte și vizualizări interactive pornind de la datele dvs.
Crearea unui raport PivotTable sau PivotChart
| Crearea unui PivotTable pentru analiza datelor dintr-o foaie de lucru | Luați decizii de afaceri mai bune, analizând datele din unghiuri diferite într-un raport PivotTable. Excel vă ajută să începeți recomandându-vă unul care funcționează pentru datele dvs. |
|---|---|
| Crearea unui raport PivotTable cu o sursă de date externă | Atunci când datele pe care doriți să le explorați sunt stocate în alt fișier din afara Excel, cum ar fi o bază de date Access sau un fișier cub OLAP (Online Analytical Processing), vă puteți conecta la acea sursă externă de date pentru a analiza datele sale într-un raport PivotTable. |
| Utilizarea mai multor tabele pentru a crea un raport PivotTable în Excel | Dacă doriți să analizați date din mai multe tabele, puteți face acest lucru în Excel. Aflați despre modalitățile diferite de a crea relații între mai multe tabele dintr-un raport PivotTable pentru o analiză puternică a datelor. În culise, Excel creează un Model de date. |
| Tutorial: Importul datelor în Excel și crearea unui Model de date | Înainte de a începe pe cont propriu, ar putea fi util să urmați instrucțiunile din acest tutorial pentru a construi un exemplu de raport PivotTable în Excel care combină date din mai multe tabele într-un model de date. |
| Utilizarea Listei de câmpuri pentru a afișa datele într-un raport PivotTable | După ce creați un raport PivotTable pe baza datelor din foaia de lucru, a datelor externe sau a mai multor tabele, puteți accesa Lista de câmpuri pentru a adăuga, a aranja și a elimina câmpuri în raportul PivotTable în orice moment. |
| Crearea unui PivotChart | Pentru o prezentare vizuală, puteți crea un PivotChart cu controale de filtrare interactive, astfel încât să puteți analiza un subset de date. Excel poate chiar să recomande un PivotChart pentru datele dvs. Dacă doriți doar o diagramă interactivă, nu trebuie să creați mai întâi un raport PivotTable. |
| Ștergerea unui raport PivotTable | Atunci când doriți să ștergeți un raport PivotTable, trucul este să selectați întregul raport PivotTable înainte de a apăsa pe Delete, chiar și atunci când acesta conține o mulțime de date. Acest articol oferă o modalitate rapidă de a selecta un raport PivotTable întreg. |
Modificarea formatului raportului PivotTable
| Proiectați aspectul și formatul unui PivotTable | După ce creați un raport PivotTable și adăugați câmpurile dorite, puteți modifica aspectul pentru a face raportul PivotTable mai ușor de citit și parcurs. Alegeți un alt aspect de raport pentru modificări imediate ale aspectului. |
|---|---|
| Modificarea stilului raportului PivotTable | Dacă nu vă place aspectul raportului PivotTable după ce îl creați, alegeți un alt stil. De exemplu, atunci când aveți foarte multe date în raportul PivotTable, ar putea fi util să afișați rânduri sau coloane alternante pentru o scanare simplă sau să evidențiați datele importante pentru a le face să iasă în evidență. |
Afișare detalii PivotTable
| Sortarea datelor într-un raport PivotTable sau PivotChart | Sortarea vă ajută să organizați volume mari de date din rapoartele PivotTable, astfel încât să fie mai ușor să găsiți elementele pe care doriți să le analizați. Puteți sorta datele în ordine alfabetică sau de la cea mai mare la cea mai mică valoare (sau invers). |
|---|---|
| Filtrarea datelor într-un raport PivotTable | Pentru a vă focaliza pe o porțiune mai mică a unei volume mari de date din raportul dvs. PivotTable pentru a le analiza în detaliu, filtrați datele. Există mai multe modalități de a face acest lucru. De exemplu, inserarea unui slicer sau a mai multor slicere vă oferă o modalitate rapidă și eficientă de a filtra datele. |
| Gruparea sau anularea grupării datelor dintr-un raport PivotTable | Gruparea datelor într-un raport PivotTable vă poate ajuta să vedeți un subset de date pe care doriți să le analizați. |
| Detalierea datelor dintr-un raport PivotTable | Detalierea în volume mari de date într-o ierarhie PivotTable a fost întotdeauna o activitate care a consumat mult timp, cu o mulțime de extinderi, restrângeri și filtrări. În Excel, noua caracteristică Explorare rapidă vă permite să detaliați cubul OLAP sau ierarhia PivotTable bazată pe modele de date pentru a analiza detaliile datelor pe diferite niveluri. Explorarea rapidă vă ajută să navigați la datele pe care doriți să le vedeți și acționează ca un filtru atunci când detaliați. Butonul apare de fiecare dată când selectați un element dintr-un câmp. |
| Utilizarea unei cronologii PivotTable pentru a filtra datele | În loc să vă jucați cu filtrele pentru a afișa datele, acum puteți utiliza o cronologie PivotTable. Adăugați o cronologie la raportul PivotTable, filtrați după timp și măriți perioada pe care o doriți. |
Calcularea valorilor PivotTable
| Subtotaluri și câmpuri de total într-un raport PivotTable | Într-un raport PivotTable, subtotalurile sunt calculate automat și afișate în mod implicit. Dar dacă nu le vedeți, le puteți adăuga. De asemenea, poate doriți să știți cum să calculați un procent pentru subtotaluri sau cum să ascundeți subtotalurile și totalurile pentru a le elimina. |
|---|---|
| Însumarea valorilor într-un raport PivotTable | Pentru a rezuma valorile dintr-un raport PivotTable, utilizați funcții cum ar fi Sum, Count și Average. Funcțiile de rezumare nu sunt disponibile în rapoartele PivotTable bazate pe date sursă OLAP. |
Modificarea sau actualizarea datelor dintr-un raport PivotTable
| Modificarea datelor sursă pentru un raport PivotTable | După ce creați un raport PivotTable, poate doriți să modificați datele sursă pe care le analizează, de exemplu, pentru a include mai multe sau mai puține date. |
|---|---|
| Reîmprospătarea datelor într-un raport PivotTable | Atunci când un raport PivotTable este conectat la date externe, reîmprospătați-l din când în când pentru a vă menține datele PivotTable la zi. |
Accesați puterea Power Pivot
| Analize puternice de date și modelare de date în Excel | Porniți programul de completare Power Pivot livrat cu Excel pentru a efectua analize puternice asupra datelor. Apoi utilizați fereastra Power Pivot pentru a crea un model de date sofisticat. |
|---|---|
| Tutorial: Importul datelor în Excel și crearea unui Model de date | Importați mai multe tabele de date eșantion în același timp în acest tutorial. În a doua jumătate a acestui tutorial, veți lucra cu modelul de date în fereastra Power Pivot. |
| Obținerea datelor utilizând programul de completare Power Pivot | Încercați să importați date relaționale în fereastra Power Pivot ca alternativă rapidă și eficientă la importul datelor în Excel sau la conectarea la date. |
| Crearea unei relații între două tabele | Susțineți analiza datelor prin crearea de relații între diferite tabele care au date potrivite, cum ar fi un câmp ID similar. Relațiile între tabele vă permit să generați rapoarte PivotTable care utilizează câmpuri din fiecare tabel, chiar și atunci când tabelele provin din surse diferite. |
| Calculele în Power Pivot | Rezolvați probleme legate de analiza și modelarea datelor în Power Pivot utilizând calcule precum Însumare automată, formule de coloană calculată și de câmp calculat sau formule DAX (Data Analysis Expressions). |
| Indicatori cheie de performanță (KPI) în Power Pivot | Utilizați Power Pivot pentru a crea indicatori cheie de performanță (KPI) pe care îi puteți adăuga la rapoartele PivotTable. |
| Tutorial: Optimizarea unui model de date pentru raportarea Power View | Acest tutorial vă arată cum să efectuați modificări în modelul de date pentru a îmbunătăți rapoartele Power View. |